Despre proiect


Grup ţintă:  elevii şi profesorii Colegiului Naţional “Gh. Vrănceanu” Bacău

Iniţiatori: Mădălina Vlasie, Bogdan Dumitriu, Mare Ioana

Perioada:  03-13 mai 2012

Definirea problemei si analiza situatiei: Proiectul “Împreună putem atinge Europa” este gândit ca un prim pas pentru a promova şi implementa valorile Uniunii Europene în randurile elevilor şi profesorilor. Acesta are la bază un studiu realizat în perioada 2-6 aprilie 2012, în cadrul colegiului nostru, pe un numar de 300 de elevi (clasele IX-XII), în urma căruia s-a observant că doar 15% dintre aceştia au reuşit să numească mai mult de 5 valori europene.

Obiective
Prin proiectul demarat ne propunem să promovăm valorile Uniunii Europene şi să aducem la cunoştinţă grupului ţintă că a fi cetăţean european înseamnă mai mult decât a putea călătorii prin ţările Europei fară viză sau a aplica la o facultate din străinăte mult mai uşor. Astfel, dorim ca aceştia să şi le implementeze, să le respecte şi să le promoveze la rândul lor.